Tabără pentru copii cu dizabilități

Tabără pentru copii cu dizabilități

Fundația de Asistență Socială ,,Inima Copilului Cluj organizează Tabără pentru copii cu dizabilități. Așa cum îi spune și numele, tabăra este destinată copiilor cu dizabilități și aparținătorilor acestora.

Proiectul se va desfășura în perioada 25-28 august 2023, în satul de vacanță IC Ponor-Padiș, județul Cluj.

În total, în tabără sunt primiți 16 copii cu vârsta între 7 și 14 ani și aparținătorii lor. Împreună cu reprezentanții Fundației de Asistență Socială ,,Inima Copilului (FIC) Cluj și cu doi psihoterapeuți, aceștia vor învăța să participe la diverse activități specifice turismului de masă. Activitățile pregătite le vor dezvolta abilitățile de integrare în grup, de vizitare a obiectivelor turistice, de cunoaștere a naturii, deprinzând astfel capacitatea de adaptare la condițiile naturale de relief, dar și de gestionare a emoțiilor. Mai exact, organizatorii au pregătit următoarele activități, cu scopuri clare:

două excursii în împrejurimile taberei, la Răchițele (vizitarea Cascadei Miresei) și la Peștera Scărișoara; aici, copiii vor avea ocazia să vadă, să simtă, să miroasă, să încerce senzații noi, să-și îmbunătățească dispoziția, să deprindă cunoștințe despre natură, biodiversitate, geografie etc., pentru stimularea curiozității și imaginației

– ateliere de creație – trei ateliere zilnice (atelier de pictură „Ce culoare are emoția ta?”, cenaclu muzical „Cum cântă emoția ta?” și un studio de dans „Cum dansează emoția ta?”, la care se adaugă un concurs sportiv, ce constă în parcurgerea unui traseu motric (probe: cu obstacole, covoraș senzorial, tunel, popice, joc de aruncare la țintă etc.)

Pe lângă organizatori, cei doi psihoterapeuți care vor fi prezenți în tabără de-a lungul întregii perioade vor oferi consiliere, informare și recomandări atât copiilor, cât și aparținătorilor.

Pentru toți participanții, tabăra este gratuită, inclusiv transportul, cazarea și  masa, finanțarea provenind de la Ministerul Muncii.

Tiberiu Sînpetrean, managerul de proiect și totodată președintele fundației, spune: „Copiii și părinții lor vor petrece o minivacanță de 4 zile și 3 nopți de neuitat. Am încercat cu întreaga echipă FIC să căutăm soluții și să mergem înainte, de 27 de ani, de când am pornit această fundație, din suflet și cu profesionalism. Acest proiect este un nou pas făcut din inimă. Le mulțumesc tuturor voluntarilor, specialiștilor, întregii echipe FIC, Primăriei Florești, celorlaltor autorități implicate, presei, DGASPC Cluj, și în special finanțatorului, Autoritatea pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități!”

Tabăra pentru copii cu dizabilități face parte din proiectul ,,Accesibilitate în comunitate“, demarat în 17 iulie 2023, proiect finanțat în cadrul programului de susținere a organizațiilor neguvernamentale cu activitate în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități, lansat și finanțat de Ministerul Muncii – Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.

Valoarea proiectului este de 147.000,00 de lei, din care 3.000 de lei reprezintă contribuția solicitantului.

Fundația de Asistență Socială „Inima Copilului” este una dintre cele mai active și performante fundații de asistență socială din România. S-a înființat în urmă cu aproape trei decenii și de atunci performează în proiecte din diverse domenii, toate având la bază, dar și ca finalitate, asistența socială. Are drept scop prevenirea si rezolvarea problemelor socio-educative şi de sănătate ale copiilor şi adultilor din judeţul Cluj.

Printre cele mai importante și cunoscute proiecte ale fundației se numără:

– Vacanță în Inima Naturii

– Let’s Play Together

– Banca de rechizite

– Împreună pentru Ucraina

– Caravana Sufletul Copilului

– Transport adaptat

– proiecte de educație financiară, de 1 Iunie, Ziua copilului, concursuri de șah, Școala altfel, terapie de grup prin joc, proiect socio-medical, grădiniță cu profil în limba engleză, Cadou de Crăciun, Mărțișor de Ajutor, Pata-Rât, educație pentru sănătate și multiple tabere de vară

CATEGORIES

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus (0 )